Home » D:News » Ce restricții se aplică în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în România

Ce restricții se aplică în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în România

Ce restricții se aplică în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor care sosesc în România
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 08.12.2021

Guvernul a transmis, marți, măsurile stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru persoanele care sosesc în România în perioada sărbătorilor de iarnă.

Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare pe care îl implică fiecare situație în parte, potrivit Guvernului.

Măsurile de carantinare au în vedere persoanele care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zonele verde sau în zona galbenă.

Nu intră în carantină persoanele care vin în România și sunt vaccinate sau trecute prin boală. Se instituie carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care persoanele nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Ce restricții sunt pentru persoanele care vin don zona roșie a UE

Pentru cei care sosesc în România din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zona roșie: nu intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală.

  • Intră în carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
  • Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) este pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, dacă nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sunt și situații exceptate de la catrantinare, indiferent de zona de risc în care se află statul comunității europene. Este vorba despre copiii sub 12 ani; copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii); persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore).

În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.

Cine este exceptat de la restricții

Sunt exceptate și persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării, cucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele două țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi. Sunt exceptați elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic. Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

Sunt exceptați și membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori trecuți prin boală, care sosesc din zona roșie pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate.

Exceptați sunt și șoferii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală și care sosesc din zona roșie. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

De asemenea, sunt exceptate persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată.

Exceptație fac membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din zona roșie. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

Restricții pentru persoanele care vin din state terțe (altele decât UE și spațiul european)

La sosirea în România a persoanelor care vin din state terțe (altele decât UE și spațiul european), regulile sunt altele.

Astfel, nu intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national.

  • Intră în carantină pentru 10 zile la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care este vorba de persoane nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, cu condiția să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.
  • Aceste persoane intră în carantină pentru 14 zile dacă intră în România și nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Excepțiile sunt la copiii sub 12 ani; copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii); la persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore).

În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.

Cine mai sunt exceptați

La excepții intră și persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării, lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele trei țări.

La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi, clevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic.

Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

Exceptați sunt și membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment.

Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate. Aceleași excepții sunt și pentru șoferii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală. Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional.

Alte excepții pentru membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din state terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc. Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

Aceste măsuri se vor aplica până pe 8 ianuarie 2022 și vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începând cu 20 decembrie 2021, a Formularului de localizare a pasagerilor (PLF). În prezent, acest formular se aplică în 14 țări europene.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ